Inferno – Dan BROWN

Date tehnice: 506 pagini // An apariţie: 2013 // Preţ: 45 lei - 70 lei

Sursa foto:  http://shirley-mybookshelf.blogspot.ro

Înarmată cu niscai bomboane cu alcool care să dea gust acţiunii, mi-am zis să mă pregătesc pentru un citit-100m-garduri la care numai antrenori ca Dan Brown, Agatha Christie şi John Fowles ştiu să scoată Forest Gump şi Usain Bolt-ul din mine.  

Aşa după cum Poirot scotocea toate cotloanele şi odată cu ele şi circumvoluţiunile „cetitoriului”, Profesorul Robert Langdon dovedeşte – încă o dată – că cel care se scoală de dimineaţă numai în belele intră şi greu mai iese din ele, doar ca să intre în altele.

Dan Brown respectă clar indicaţiile medicului şi ne creşte tensiunea din prima pagină, cu o punere în abis într-un ditai hău – ca ilustrare, primele trei rânduri:

„Eu sunt Umbra,

Prin cetatea sumbră zbor

Prin damnarea eternă prind aripi.”

După ce am înghiţit rapid şi des, vine ultimul rând al Prologului: „Cu asta, şoptesc un ultim amin ... şi fac pasul final, în abis.” Ei, acum pas să mai fii om. Dar treci şi de asta şi zici că e ca-n viaţă: se mai duce lumea în vacanţe, dar şi la origini ... cel puţin tu aşa le recomanzi, când îi trimiţi. :D

Dar iată că Brown se uită iar la monitorul cu pulsul cititorilor şi îşi zice să nu ne ia prea tare: şi ne trage cortina din faţa lui Langdon, care ne întâmpină pe un pat de spital, hăbăuc ca de obicei, dar vedetă, fără îndoială. Aici o întâlneşte pe geniala (nu se încurcă cu toţi tolomacii) Sienna Brooks – or better said, Crooks – care se înhăitase cu Moş Mar ... coni, doctorul cel fără de arginţi - pentru că el nu lucra pe salariul de medic.

Ce urmează e un traseu turistic minunat, dar păcat că nu-i şi ilustrat: Florenţa, Veneţia şi Istanbul – toate roind oarecum în jurul unei imagini: silenţium duhneşte a pestilenţium.

Langdon nu se dezice nici de această dată şi sare ca un Greuceanu la gâtul Spânului Bertrand Zobrist, un alt genial (cine se aseamănă, se adună, şi parcă auzi cum tună) care are o idee şi aia fixă: estem prea mulţi şi ... nu ne mai satură. El este guru-ul transumanismului şi în ciuda a ceea ce pare ceva ţinând de filologie, alta-i pasiunea: biologia. Trans(h)umanismul e mai rău ca transhumanţa: dacă în cazul ultimei te mai poţi suci, învârti, cu alte cuvinte – codi, transumanismul a creat nişte virusuri mici-mici dar voinici, menite să lase lumea fără mai-mici.

Aşa că toată lumea, cu mic cu mare, sare în apărare: organizaţii oculte sau inculte, toate-s la un moment dat cam multe. Toţii îi sunt ajutoare lui Greuceanu în lupta cu stârchitorul-rasei-umane de Zobrist, dar cum ştim că unde-s mulţi, treaba se-mpute, virusurile se duc la plimbare prin toată lumea, că tot aveau bilet luat prin pensionari (bogaţi).

Pe traseul genialilor ne mai optintim în câte o mască mortuară a lui Dante – chipos, numai piele şi os, cu şapte P spoiţi pe ea – nu le-a fost milă, păcatili noastri, de o aşa cap’d’operă şi-au spoit-o ca la operă. Referinţe peste referinţe la opera lui Dante Alighieri, căruia cred că i-o făcut plăceri. :)

Concluzia cărţii (citite la pas de Usain Bolt) este că nici viitorul nu mai e ce-a fost şi totul pare întors pe dos: Greuceanu, cu tot cu ajutoare, ne demonstrează că binili nu mai învingi ca pi vremuri, pentru că distopia e mai comercială decât utopia.

Coarda şi măciuca, mingea, cercul şi “pamblica” - cum se joaca Zambilica

Gimnastica ritmică e un sport pentru gimnastica ochilor, recomandat de medici oftalmologi pentru cei mai chiompălogi.

E un sport pisicesc, pe cât de graţios, pe atât de întoarcător de ochi şi gât pe dos.

Sursa foto: http://nattyrose.edublogs.org/page/2/

În orice alt context, coarda şi măciuca fac pereche cam ca coaja şi nuca; dar în aşa sport, ele sunt cireaşa de pe tort. Nici la circ de ar fi, aşa de rapid nu s-ar învârti. E fizică curată la ora de educaţie fizică aplicată.

Şi Galileo Galilei s-a şcolit la ei: „şi totuşi se învârte” n-a fost la mişto, aşa vedea sala de antrenament de zicea c-a nimerit la un curs de tae-kwan-do – măciucile zburau, corzile fâlfâiau, mingile păcăneau, cercurile îl încercuiau şi panglicile îl îmbârligau. Un adevărat vis coşmaresc, ca un plesnet de măciucă în moalele capului lovit mai înainte de o minge mai zvârlugă.

E bun şi de antrenament la sala de fitness ... Mi-am şi imaginat ce-aş da cu măciuca în minge ca să intre în cercul făcut pe jos din panglică în timp ce aş sări coarda ... şi dacă nici aşa nu slăbesc muşchii, înseamnă că trebuie trecut la nivelul următor: tăvălit pe covor.

Cu ce ciocan bate muzicuţa de pe scăriţă, la uşa lui Eustachio?

Sursa foto: www.vidu.ro  

-  Rocker-ul îţi zice să take it slow, că viaţa e complicată rău, dar nu trebuie să te iei după el şi să porţi heavy metal în portofel, că de trăsnet nu te fereşte el ...

-          Manelistul e tot o psihanaliză curată, starea lui ţi-o arată pe dată; şi-şi cântă toată bucuria sau supărarea de zici că se mişcă şi munţii şi marea.

-          Diva pop se unduieşte toată în timp ce valul mării o udă leoarcă ... dar totul e marketing ce merge ca uns, că se ridică tot ce şi-au propus ...

-          Muzicianul de Filarmonică e mereu pe şotii pus, că aşa lui un dirijor i-a spus: când e lumea mai moale, să o ia toţi cu notele la vale şi apoi deodată un boom să fie, să nu mai vadă dormind nicio scăfârlie.

-          Interpretul de populară, după ce şi-a dres sufletul cu o ţuicuşoară de prună mai amară, se pune pe doinit de zici că ratele toate o dată i-au venit şi i s-a tăiat tot cheful de horit.

-          Rapper-ul face totul cu repezeală şi să te ţii după el e ca la ultima tură din cros, spre finală ... zici c-ai înţeles ce-a zis, ţi-a plăcut, a fost vis, dar până să prinzi restul rimei constaţi că a mai trecut o piesă şi soliştii au plecat cu metroul dinspre Peneş spre Carpaţi.

-          Houser-ul se laudă că o arde numai prin casă şi de vecini lui nu-i pasă, n-au decât să nu stea acasă, dacă beat-u-i aşa de rece îi lasă.

-          Cântăreţul de jazz prea uşor trompeta din mână n-o lasă, poate doar ca să ia saxofonul la care speră de data asta trilul să-i iasă.