Deratizare din dragoste

[Recenzie Oameni şi şoareci / Şoareci şi oameni (Of Mice and Men) – John al lui Moş STEINBECK]

Format: nhititel

Editură: Penguin-el

Număr de pagini: 106

Micuţă dar nicidecum blânduţă, cărticica in discuţie nu e un manual pentru firmele de deratizare, ci o bună sursă întru desfătare.

Doi flăcăi – George cel protector si Lennie cel încetişor – tot străbat fermele în căutarea unui loc de muncă şi a unui punct de fugă. Pentru că nu pleacă cu preaviz de la niciun angajator, ci tiptil, destul de iuţi di chişor.

Lennie (lentişorul) e prost gândit, dar bine clădit. El e bine intenţionat, dar prea determinat. Dintr-o dragoste covârşitoare, care nu ţine cont de mic sau mare, tinde să iubească până la ultima suflare. Că-i şoricel, căţel sau gâtuţel, Lennie se ocupă imediat de el. George se străduieşte să îi explice diferenţele de nuanţe, dar a-i explica lui Lennie e ca şi cum i-ai fi lector unei clanţe.

Dacă eraţi în căutarea unei recenzii serioase, Wikipedia s-a străduit să facă unele mai frumoase. :D

Dar să revenim la Lennie cel forţos, chiar dacă ne temem de mângâierea lui finuţă, pân-la os. El e epicentrul de belele, cu toată strădania lui George de a-l scoate din ele.

Lennie e definiţia omului nepotrivit la gâtul nimerit. Cam tot ce găseşte mângâiabil devine subit friabil. Nu e un om cu măsură, dar gâtului îi găseşte pe loc căuş de strânsură. De fiecare dată e bine intenţionat, dar sfârşeşte cu o trebuşoară numai bună de îngropat. El de altfel e serios şi muncitor, dar oamenii nu par să-l vrea la ei in ogor. E capabil de o iubire până la moarte, dar el e cel care decide cui şi când o împarte.

George, după ce treaba devine serioasă, decide să-i aplice lui Lennie o corecţie demnă de iubire de coasă. Ii răceşte puţin ceafa cu căldura ţevii de puşcoci când lui George i se căşună că Lennie prea te iubeşte de te sufoci. Ii aplică şi un anestezic prealabil, povestindu-i de ferma viselor lor, făcând chinul doar mai controlabil. Altfel George pare tot un Lennie când decide să nu fie mai prejos şi, din dragoste, să ucidă ce avea mai preţios.

Frupte şi lenume de nu le mai ştii pe gume

'

Mă bătu un gând raw-vegan ca pe Bădica Traian, baciul ungurean.

Şi zic să mă dau pe naturiste, că dacă-s deja moarte, n-or mai fi triste.

Mărul

-          pe care şi Albă-ca-Zăpada l-ar scuipa, că s-ar îneca cu ceara sa.

-          zici că de la Hoaşca Vitregă e provenit, că prea e lesne pârguit şi ceruit.

-          are atât de multe vitamine, că la auzul ăstor vorbe, mărul lui Adam ar râde stând pe vine.

Para

-          nici măcar Nătăfleaţă nu mai pofteşte o mălăiaţă. Işi ia un nectar, că ştie de pe etichetă că e un fruct la hectar.

Mandarina

-          soră cu clementina şi vară cu minol(in)a, are un picuţ de ciudă pe acritura aia de lămâie şi e recomandat să te fereşti de dulceaţa ei ca de tămâie.

Banana

-          mai nou am aflat că e puţin gazată ca să pară mai gălbioară şi mai puţin pătată. Dar există şi banane verzi, de se gătesc; probabil in  butoi, lângă varză, se pârguiesc.

Căpşuna

-          creşte şi pe acoperiş, că acolo e mai mult grohotiş. Nu mai creşte umilă, cu capul mereu plecat, ci semeaţă şi cu un gust de … lepădat.

Ardeiul gras

-          nu e discriminare, dar e, săracul, tare umflat. Zici că îl iei deja umplut, cel puţin cu un mic mamut.

-          gust are tot de la gazare, că e pe principiul “cine nu trăieşte, moare”. 

Castravetele lui Fabio

-          aşa am reţinut că îi zice, deşi sunt convinsă că şi Pinocchio trăia cu impresia că adevăr zice.

Aşa că zic să iau ceva mai mititel şi dau fix in varza de Bruxelles.  

Dar mă las rapid de ea, că nu-i găsesc şi raţa.

Şi dau să plec, ca să fie bine si nicicum rău, dar mă lovesc de un prăzălău.

E aşa micuţ de cred că e bun la sărituri, in loc de prăjnă, dar unde să-l bagi intr-o olcică, la loc de hodină …

Il abandonez şi mă uit după dovlecel, cu verişor-su’, zucchinel.

Unu-i verde, altul pal, de zici că unul e intrat şi altul e ieşit din spital.

Roşiile, o splendoare! De la verde crud, primăvăratic, la roşu isteric şi spre maro-alterare. A, mai sunt şi cele galbene de pici! Dar nu e vina lor că au avut icter de mici …