Şamponul
cu proteine – de te întrebi când îl inghiţi „O fi
rău, o fi bine .. oare cât mai pun pe mine?” ...
Buretele
cu silicon şi samponul fără silicon – Acum e lesne de
înţeles că fabrica de silicoane s-a reprofilat ... dar ce nu înţeleg e de ce
umflau părul cu silicon şi au renunţat la idee în favoarea a aşa ceva ?!? ...
Ruj
Kissable – Uşor oximoronică denumirea … că rujul se dă
pentru epatat, nu pentru distrus la pupat …
Stick
/ roll-on care rezistă 72 de ore – Presupun că se
gândesc şi la un săpun sau gel de duş cu efect de 72 de ore ... că altfel
starea de bine a subraţelor e sabotată hâtru de alte zone transpirăcioase ... Şi
probabil că lansarea va fi sponsorizată de compania de termoficare, ca să mai
atenueze din febra ligheanelor de pe timpul reviziilor ...
Tot din gama „Impossible
is nothing” ... Deo – stick-ul rezistent
la apă ... posibil mai eficient dacă este aplicat după cel care rezistă 72
de ore pe baricade ... şi atunci ce-i săptămâna, ce-i luna ... perie sau
şmirghel ... totuna ...
Pasta
de dinţi cu apă de gură – Stai căscat şi înspumat şi te gândeşti ... e de frecat
sau de clătit şi aruncat? [cam asta fiind de fiecare dată dilema în cazuri de
spălat] .. Şi cum limba se mişcă chiar
şi atunci când vorbeşti singur, biata limbă crede că îţi face un serviciu şi îi
dă liber pastei-apă-de-gură pe derdeluşul către esofag ...
Gelul
de duş – şampon - gel pentru bărbierit într-un singur produs
– Cu apă şi această invenţie magică, spălat – totul îi ca nou ...
ha ha ha
RăspundețiȘtergere