„Acum, în cele din urmă, dobândise cunoaşterea mult aşteptată, dar nu găsise niciun strop de divinitate în ceea ce văzuse, ci doar o tristeţe sfâşietoare, de neînchipuit.”
Aflam în scurt timp
şi locaţia (al cărei potenţial turistic trebuie să fi crescut vertiginos după
lansare): O temniţă săpată în stânca Muntelui Citadela (simbolul localităţii
Ruina din Turcia) – primul centru al
Bisericii Creştine şi locul unde ar fi fost scrisă prima Biblie din lume ...
... şi mai adăugăm şi
un pic de piper sării montane: o frăţie secretă
de călugări capabili de orice în numele apărărării celui mai de preţ
secret al abaţiei lor: Sacramentul. Să fie acest Sacrament chiar crucea
Răstignirii sau Trupul lui Iisus, mult-râvnitul Graal sau doar o legendă? ...
Avem un răstimp de 400 de pagini să aflăm. J
Fratele Samuel, de
curând primit în rândul călugărilor Sancti (cercul interior al Ordinului), e
decis să părăsească temniţa de piatră şi „se aruncă în noapte” ... Posibil să
se fi simţit un fel de Frate vitreg şi de asta a zis să-şi ia sutana în mâini
şi să-şi vadă de viaţă.
Dispărut de opt ani
şi declarat mort de autorităţi (birocraţia e peste tot ceva de groază), Samuel
e văzut a doua zi după „evadarea” lui, în vârful Citadelei, alcătuind o cruce
umană cu propriile braţe – simbolul TAU ... un simbol care ar schimba faţa
omenirii odată descifrat ... Dar nici nu apucă bine să-şi tragă sufletul după
atâta urcuş, că e nevoit să şi-l dea ... dându-se pe derdeluşul din vârful
muntelui până la poale ...
Călugării Sanctus Custodis Deus Specialis (Păstrătorii
Sfintei Taine) nu sunt şi ei nişte neica-nimeni dacă au reuşit măcar să
reţină numele Ordinului şi se prind repejor că Samuel ar fi putut cumva să le
compromită secretul. Şi îi îmbrobodesc pe Călugării Carmina să rezolve „treaba
murdară” şi, eventual, să fie înapoi până pe seară ...
Între timp, războiul
narativ mai ţese nişte fire pe care le face cadou surorii lui Samuel – Liv Adamsen
(geamăna lui, jurnalistă în New York), lui Oscar de la Cruz (un fost călugăr al
aceluiaşi Ordin), precum şi familiei lui (Kathryn – fiica şi Gabriel – nepotul,
ambii iniţiaţi în Tainele Ordinului).
Din puseu de
adrenalină în puseu de endorfine, ne trezim cu Liv în Abaţie, faţă-n faţă cu o
minunăţie: Taina – atât de bine ascunsă şi păzită ... o Eva puţin cam buhăită
şi cu semne că e sfârşită ... ce vorbeşte într-o limbă încâlcită ...
Liv e copleşită,
dar va fi de-a dreptul doborâtă după ce călugării o forţează să îi curme Viaţa
Evei ... şi să aducă în prim-plan profeţiile Bibliei eretice pentru care Samuel
a testat gradul de înclinare şi viteza de coborâre de pe Citadelă.
Şi ca să nu doarmă
nimeni liniştit şi împăcat (că vorba aia, povestea s-a încheiat), Liv devine,
după moartea Evei, CHEIA ... iar despre ce uşi va putea deschide ea, vom afla
abia în volumul doi al trilogiei J
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu