sâmbătă, 18 august 2012

Capra mea cu păr de oaie

Zice-se că atunci când creierul uman dă în clocot ṣi patronu’-i realizează că ṣi-a bicuit prea mult sclavul pe plantaţia circumvoluţiilor, e timpul pentru o povestioară sau un basm ...

Adică să se pună un deget pe o carte ṣi nu un deget pe un click de like ... Dar vine încălţată în balerini delicaţi următoarea întrebare: Dacă urzică?!? ...

Aṣa că iau degetul de pe like ṣi mă apuc să „mă simt norocoasă” googălind ...

Ei, zic, numai bine ... îmi aminteṣte ṣi de grădiniţă ṣi mai ales de gustare ... că doar nu găseam altă motivaţie să deschid ochii când nici cocoṣului nu-i suna încă alarma la iPhone ...  Bineînţeles, alarma avea soneria cu cocoṣul ... Minte de cocoṣ ...

Găsesc ... ṣi amintirile mă chinuiesc:

  1.  Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici ... a cunoscut atâtea ecranizări încât părinţii au emoţii când îṣi aud odraslele că asta au învăţat azi la ṣcoală ...
  2. Hansel ṣi Gretel ... Nu mi s-a părut niciodată prea verosimilă salvarea lor mulţumită firmiturilor de pe jos .. că ṣi atunci cred ca era foame ...
  3. Scufița Roșie ... Avea ea suflet bun, dar lupul o cam făcea la alba-neagra cu bunica ... Cred ca vreo nepoată de-a ei a inventat uleiul „Bunica” ... că a învăţat între timp că lupul trebuie uns cu toate ... uleiurile. Probabil ca nepoata era studentă la Ṣtiinţe Politice sau Marketing ...
  4. Cenușăreasa ... asta, Fetiţa cu chibrituri ṣi Răţuṣca cea urâtă m-au învăţat cum e ziua cu ṣi fără Xanax ...
  5. Păcală era prea lungă ... ṣi, din raţiuni de economie de energie, m-am orientat către Povestea unui om leneṣ ...
  6.  Prâslea cel voinic ṣi merele de aur ... Nu ṣtiu ce investiţie reprezentau pe atunci merele de aur ... dacă era cu ceva mai bună ca aurul de acum ... Oricum eu mi l-am imaginat mereu pe Prâslea ca purtând niṣte vajnice izmene ... la fel de ajutătoare ca bagheţica lui Harry Potter. Mai târziu urma să aflu că asta era cam gay-ish ...
  7. Capra cu trei iezi ... Ṣi asta a rămas ṣi în istorie ṣi în anale ...

Acum cred că cea mai relaxantă poveste trebuie să fie Capra cu Scufiţă Alb-Roṣie care a mers să îi ṣparlească unei amărâte chibriturile ṣi unui fraierică merele de haur ṣi să le vândă  door-to-door celor ṣapte pitici ṣi altor iezi mai necopţi la minte ... 

   

Un comentariu:

  1. all politically correct!
    si eu ca prostu', in naivitatea-mi, credeam ca autorul era intodeauna de partea mea ...

    RăspundețiȘtergere