Dacă vă întrebaţi ce templieri au avut carte
de muncă în România ṣi dacă au ars ṣi ei fântânile după cum au văzut in cartea
de istorie cu Andreea Esca, nu în cartea aceasta găsiţi răspunsul ... Dar
găsiţi, la troc onest, 300 de pagini ce se citesc mai repede decât se citeṣte
tabela cu trenurile afiṣate în gară ...
Berilă Vlahul îi ia, părinteṣte, pe după umăr, pe ungurul Piṣta
Massy ṣi pe sasul Kremvurṣt von Schlitz pentru a-i vârî undeva ... toţi
presupun că într-o lume iniţiatică ...
Fac cu rândul pe Harap-Alb pentru că întâlnesc tot felul de Spâni
– Cardinalul de Bará, cu al său fidel Gell de Douche, Mătuṣa Sclerose, Coana
Vergeture, Madame Sardine de Belea, Moutarde (de unde altundeva de loc decât
din Dijon), dar nu scapă nici de unii mai bărboṣi, ca: Tarencrique, Fichique,
D’Óbitoque, D’Ambla, Pitique ṣi Vărul de Bill.
Ca să nu cumva cititorul să simtă că poate râde cu poftă numai la
franţuzisme, se completează rapid albumul clasei cu niṣte nume mai szâsz-ite
... Langoche ṣi Fripture le lasă, aṣadar, locul lui Kukurusz, Gyulerasz,
Kűrtos, cel dornic să “guste” puţin din Kalács ṣi Contesa cea cu Bucsirecy ...
Restul e ... D’Ublure ṣi D’Umpluture ...
Ṣi să nu credeţi că e totul un drum din casă-n casă ṣi pe sub
fiecare masă ... Nu, nu! După ce se salvează din încurcături, descâlcesc
nodurile gordiene ale altora ... ca Durante
Alighieri (căruia numai
gânditorul Berilă îi apreciază truda: “Ce structură a versului, ce reprezentare
simbolică a cosmosului ptolemeic!”), Romeo
ṣi Julieta (pe care îi împacă
în timp util), precum ṣi Meṣterul
Manole ṣi ale sale calfe (pe
care însoţitorul cavalerilor, popa Potenţiu, îi îndrumă “creṣtineṣte”: “Ana-i
făcută pentru iubit, nu pentru mortar! Ia d-aci niṣte vin sfinţit, pune-l la
temelie, dă ṣi la calfe ṣi, dacă nu ţi-o sta zidu’ drept, să nu-mi spui mie
slujitoru’ Domnului’ [...] Fiule, tu să faci ce zice popa, da?”
Singura consolare care rămâne, aṣadar, după 300 de pagini cu cel
puţin tot atâtea hohote de râs, e că există ṣi Cartea a II-a ....
Mai bine mult mai târziu decât și mai mult mai târziu. :))
RăspundețiȘtergereSăru' mâna maxim! :)
Multă bucurie la ceas de seară, mai ceva ca o pâine caldă de secară.
ȘtergereSe-nşiră un mirabolant comentariu auctorial, cu laude palpitând a extraveral.
Se pare că Tăticului Templieresc i-au plăcut cuvinţelele pe care mâinile-mi grăiesc. :)
Scara blocului e spaţiu mic pentru un “ura!:” strigat atât de voinic.
Mă bucur însă că nu am scris de ceva antic, că mă lua cu tremurici să-l văd pe Sofocle comentând un pic.
Acum gluma-mi fie lăsată deoparte, e o încântare pentru suflet aşa comentariu aparte.
Sper să fie pe măsura Templierilor Voicieni, pe care i-aş reciti oriunde, chiar şi în gară la Fieni. :)