Deratizare din dragoste

[Recenzie Oameni şi şoareci / Şoareci şi oameni (Of Mice and Men) – John al lui Moş STEINBECK]

Format: nhititel

Editură: Penguin-el

Număr de pagini: 106

Micuţă dar nicidecum blânduţă, cărticica in discuţie nu e un manual pentru firmele de deratizare, ci o bună sursă întru desfătare.

Doi flăcăi – George cel protector si Lennie cel încetişor – tot străbat fermele în căutarea unui loc de muncă şi a unui punct de fugă. Pentru că nu pleacă cu preaviz de la niciun angajator, ci tiptil, destul de iuţi di chişor.

Lennie (lentişorul) e prost gândit, dar bine clădit. El e bine intenţionat, dar prea determinat. Dintr-o dragoste covârşitoare, care nu ţine cont de mic sau mare, tinde să iubească până la ultima suflare. Că-i şoricel, căţel sau gâtuţel, Lennie se ocupă imediat de el. George se străduieşte să îi explice diferenţele de nuanţe, dar a-i explica lui Lennie e ca şi cum i-ai fi lector unei clanţe.

Dacă eraţi în căutarea unei recenzii serioase, Wikipedia s-a străduit să facă unele mai frumoase. :D

Dar să revenim la Lennie cel forţos, chiar dacă ne temem de mângâierea lui finuţă, pân-la os. El e epicentrul de belele, cu toată strădania lui George de a-l scoate din ele.

Lennie e definiţia omului nepotrivit la gâtul nimerit. Cam tot ce găseşte mângâiabil devine subit friabil. Nu e un om cu măsură, dar gâtului îi găseşte pe loc căuş de strânsură. De fiecare dată e bine intenţionat, dar sfârşeşte cu o trebuşoară numai bună de îngropat. El de altfel e serios şi muncitor, dar oamenii nu par să-l vrea la ei in ogor. E capabil de o iubire până la moarte, dar el e cel care decide cui şi când o împarte.

George, după ce treaba devine serioasă, decide să-i aplice lui Lennie o corecţie demnă de iubire de coasă. Ii răceşte puţin ceafa cu căldura ţevii de puşcoci când lui George i se căşună că Lennie prea te iubeşte de te sufoci. Ii aplică şi un anestezic prealabil, povestindu-i de ferma viselor lor, făcând chinul doar mai controlabil. Altfel George pare tot un Lennie când decide să nu fie mai prejos şi, din dragoste, să ucidă ce avea mai preţios.

Frupte şi lenume de nu le mai ştii pe gume

'

Mă bătu un gând raw-vegan ca pe Bădica Traian, baciul ungurean.

Şi zic să mă dau pe naturiste, că dacă-s deja moarte, n-or mai fi triste.

Mărul

-          pe care şi Albă-ca-Zăpada l-ar scuipa, că s-ar îneca cu ceara sa.

-          zici că de la Hoaşca Vitregă e provenit, că prea e lesne pârguit şi ceruit.

-          are atât de multe vitamine, că la auzul ăstor vorbe, mărul lui Adam ar râde stând pe vine.

Para

-          nici măcar Nătăfleaţă nu mai pofteşte o mălăiaţă. Işi ia un nectar, că ştie de pe etichetă că e un fruct la hectar.

Mandarina

-          soră cu clementina şi vară cu minol(in)a, are un picuţ de ciudă pe acritura aia de lămâie şi e recomandat să te fereşti de dulceaţa ei ca de tămâie.

Banana

-          mai nou am aflat că e puţin gazată ca să pară mai gălbioară şi mai puţin pătată. Dar există şi banane verzi, de se gătesc; probabil in  butoi, lângă varză, se pârguiesc.

Căpşuna

-          creşte şi pe acoperiş, că acolo e mai mult grohotiş. Nu mai creşte umilă, cu capul mereu plecat, ci semeaţă şi cu un gust de … lepădat.

Ardeiul gras

-          nu e discriminare, dar e, săracul, tare umflat. Zici că îl iei deja umplut, cel puţin cu un mic mamut.

-          gust are tot de la gazare, că e pe principiul “cine nu trăieşte, moare”. 

Castravetele lui Fabio

-          aşa am reţinut că îi zice, deşi sunt convinsă că şi Pinocchio trăia cu impresia că adevăr zice.

Aşa că zic să iau ceva mai mititel şi dau fix in varza de Bruxelles.  

Dar mă las rapid de ea, că nu-i găsesc şi raţa.

Şi dau să plec, ca să fie bine si nicicum rău, dar mă lovesc de un prăzălău.

E aşa micuţ de cred că e bun la sărituri, in loc de prăjnă, dar unde să-l bagi intr-o olcică, la loc de hodină …

Il abandonez şi mă uit după dovlecel, cu verişor-su’, zucchinel.

Unu-i verde, altul pal, de zici că unul e intrat şi altul e ieşit din spital.

Roşiile, o splendoare! De la verde crud, primăvăratic, la roşu isteric şi spre maro-alterare. A, mai sunt şi cele galbene de pici! Dar nu e vina lor că au avut icter de mici …

               

Topul celor mai video .... clipuri

Câteodată îmi tresaltă şi mie inima de bucurie şi ochiul de la anemie când vine vorba de o melodie.

Dar când e să le mai văd şi cu vedeta ca vie, ca o Mărie haute-cuture la vie, mă ia cu apidermie* şi profilaxie.   

* Nu există, nu-l mai şerşeta.

Cel mai bromurat videoclip mi se pare cel cu Cher pe puntea unui vas, înconjurată de marinei, care de care mai agităţei. Parcă îi şi aud: „Dă, Doamne, să ma bage un clip şi cu o anaforeză, că deja pantalonii o simt ca pe o freză.” Dar Cher, năstruşnică, mititica, ea, pe unul din public mi ţi-l lua şi Balada lui Toma Almoş i-o susura. Şi mai că Alimoş pieptu-şi dezvelea, basca-şi arunca şi pe Cher o share-uia.

Videoclipurile Gagaiste sunt mai toate menite să te lase, la sfârşit, cu impresia că ochiul ţi s-a mutat la spate, pământul nu-l mai poţi atinge cu călcăiele, ci doar de la 20cm, de pe la baza Vârfului Omu(şor). Chiloţii sunt ca salopeta şi sutienul ca trompeta. Mortu-i viu şi oul năpârliu. Visul unui coşmar.

Adele ... Mai ceva ca emoţia din sala de cinema la un film ≥ 3D cu cuţitari, ce rămâne după vizionarea clipurilor ei e palma peste frunte. Că iar nu e nitroglicerina la îndemână. Păi la câtă înverşunare are, cred că le determină, cu puterea ei persuasivă, şi pe oalele agăţate în pomii din curţile maramureşene să se spargă. Dar pesajele sunt frumoase. Asta dacă le mai vezi, şi aşa, cu un ciob în ochi.

Coldplay ... La ei, clipurile sunt atat de lungi, de parcă îţi pare rău că te-ai grăbit şi nu ai apucat să-ţi iei şi popcorn. Eventual şi un ceai de cicoare, de pus la picioare, că e pe bază de călătorie călătoare mai ceva ca la bildungsromanele sadoveniene.

A nu se înţelege că nu-mi sunt pe gust decât atunci când îs pe dieta cu must. Au şi ele farmecul lor, că doar di aia mi-au şi intrat în vizor. ;)

   

(Moartea) Fructelor pasiunii

Fructele ... cele mai bune modele pentru un desen, dar cel mai odios desert ...

Într-un supermarket, la raionul de fructe, caut să-mi fac de treabă şi fug degrabă. :D

Mărul e delicios

numai dacă e cel căzut pe jos,

după ce Adam l-a ros :P

sau cel ce pe o scăfârlie celebră a fost,

Newton numele i-a fost.

Vişina e o culoare frumoasă,

pe o căpăţână aleasă.

Profesorii cu vişina putredă pe cap

mereu mi-a fost pe plac. :D

Strugurele ... mai domestic cunoscut drept „strugurel”,

nu faci ghiurghiuliu din el. :D

Para ... numai gândul că poate fi mălăiaţă,

mă duce cu gândul la Nătăfleaţă.

Şi parcă nu prea îmi vine a mă lauda, la întrebarea: „Ce bagi sub nas?”-

 „Iaca ce a aşteptat Nătăfleaţă să-i pice-n nas” ...

Piersica e material de haine,

O stofuşoară pufoasă, bună de electrocutat tot prin casă. :D

Gutuia are „puf galben ca de pui” ...

Mi-e milă de vegetarianism ... că parcă prea e pui al nimănui.

Cireaşa ... E de acum de notorietate: Cireşica are mere (dubioooos), a.n.a.f. vine şi îi cere bonul pe ele :D

Nea Caisă .... După Moş Nae face baie, e următorul care e bănuit că se scarpină ... în baie. :D  

Baladă od-ioasă

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubite, priveşte –

Cum sloiul încet creşte,

Uite, parcă ne priveşte.

Mai spune s-aducã jãratec
Si focul s-aud, în gând, cum trosneşte.

Să nu mai aud cum stomacul mă roade

Şi oasele-mi pârâie, de la reumatism, ca oasele de peşte.

Si mânã fotoliul spre sobã,
La horn sã ascult vijelia, 

Dar stai că pot s-o ascult şi de aici,

Soba-i închisă, aoleu hipotermia.

Mai spune s-aducã si ceaiul, 

Şi s-ascundă vătraiul,

Că iar îl confund cu evantaiul

Şi-i fac vânt în primul care-mi cere mălaiul.

Si vino si tu mai aproape, -

Că iarna asta tare ne-încearcă …

Suntem in bikini, parcă

Dar ne-ncălzim ca animalele lui Noe, pe arcă.

Citeste-mi ceva de la poluri, 

Sau mai bine nu,

Citeşte-mi ce vrei tu,

Doar să nu-mi îngheţe sufletul.

Sau sângele în vine,

Că am căpătat obiceiul de-a mă ţine.

Şi de m-ai sculat din ţol, d-aicea,

E ca şi cum pe ţeavă ai băgat alicea.

Si ningã... zãpada ne-ngroape.

Ce altă treabă să aibă,

Când noi avem ochii telescoape

Să nu vină careva şi să ne creadă statui, să ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,

Zise Clark Gable, in film, ca să râdă, parcă de mine.

E ziuã si ce întuneric...
Mai spune s-aducã si lampa –

Ne-om încălzi în juru-i,

Ca muştele care trag când trag apa …

Te uitã, zãpada-i cât gardul,
Si-a prins promoroacã si clampa.

A început să ma doară şi cardul,

De când ne-au tăiat căldura şi apa.

Eu nu mã mai duc azi acasã...
Potop e-napoi si înainte, 

Care-a inventat Apatermu’,

Ăla n-a fost om cu-minte …

Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.