Mă bătu un gând raw-vegan ca pe Bădica Traian, baciul ungurean.
Şi zic să mă dau pe naturiste, că dacă-s deja moarte, n-or mai fi
triste.
Mărul
-
pe care şi Albă-ca-Zăpada l-ar scuipa, că s-ar îneca
cu ceara sa.
-
zici că de la Hoaşca Vitregă e provenit, că prea e
lesne pârguit şi ceruit.
-
are atât de multe vitamine, că la auzul ăstor vorbe,
mărul lui Adam ar râde stând pe vine.
Para
-
nici măcar Nătăfleaţă nu mai pofteşte o mălăiaţă. Işi ia
un nectar, că ştie de pe etichetă că e un fruct la hectar.
Mandarina
-
soră cu clementina şi vară cu minol(in)a, are un picuţ
de ciudă pe acritura aia de lămâie şi e recomandat să te fereşti de dulceaţa ei
ca de tămâie.
Banana
-
mai nou am aflat că e puţin gazată ca să pară mai
gălbioară şi mai puţin pătată. Dar există şi banane verzi, de se gătesc;
probabil in butoi, lângă varză, se
pârguiesc.
Căpşuna
-
creşte şi pe acoperiş, că acolo e mai mult grohotiş. Nu
mai creşte umilă, cu capul mereu plecat, ci semeaţă şi cu un gust de … lepădat.
Ardeiul gras
-
nu e discriminare, dar e, săracul, tare umflat. Zici
că îl iei deja umplut, cel puţin cu un mic mamut.
-
gust are tot de la gazare, că e pe principiul “cine nu
trăieşte, moare”.
Castravetele lui
Fabio
-
aşa am reţinut că îi zice, deşi sunt convinsă că şi
Pinocchio trăia cu impresia că adevăr zice.
Aşa că zic să iau ceva mai mititel şi dau fix in varza de Bruxelles.
Dar mă las rapid de ea, că nu-i găsesc şi raţa.
Şi dau să plec, ca să fie bine si nicicum rău, dar mă lovesc de un prăzălău.
E aşa micuţ de cred că e bun la sărituri, in loc de prăjnă, dar unde
să-l bagi intr-o olcică, la loc de hodină …
Il abandonez şi mă uit după dovlecel,
cu verişor-su’, zucchinel.
Unu-i verde, altul pal, de zici că unul e intrat şi altul e ieşit din
spital.
Roşiile, o
splendoare! De la verde crud, primăvăratic, la roşu isteric şi spre maro-alterare.
A, mai sunt şi cele galbene de pici! Dar nu e vina lor că au avut icter de mici
…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu