Câteodată
îmi tresaltă şi mie inima de bucurie şi ochiul de la anemie când vine vorba de
o melodie.
Dar
când e să le mai văd şi cu vedeta ca vie, ca o Mărie haute-cuture la vie, mă ia
cu apidermie* şi profilaxie.
* Nu există,
nu-l mai şerşeta.
Cel
mai bromurat videoclip mi se pare cel cu Cher pe puntea unui vas, înconjurată
de marinei, care de care mai agităţei. Parcă îi şi aud: „Dă, Doamne, să ma bage
un clip şi cu o anaforeză, că deja pantalonii o simt ca pe o freză.” Dar Cher,
năstruşnică, mititica, ea, pe unul din public mi ţi-l lua şi Balada lui Toma Almoş
i-o susura. Şi mai că Alimoş pieptu-şi dezvelea, basca-şi arunca şi pe Cher o
share-uia.
Videoclipurile
Gagaiste sunt mai toate menite să te lase, la sfârşit, cu impresia că ochiul ţi
s-a mutat la spate, pământul nu-l mai poţi atinge cu călcăiele, ci doar de la
20cm, de pe la baza Vârfului Omu(şor). Chiloţii sunt ca salopeta şi sutienul ca
trompeta. Mortu-i viu şi oul năpârliu. Visul unui coşmar.
Adele
... Mai ceva ca emoţia din sala de cinema la un film ≥ 3D cu cuţitari, ce
rămâne după vizionarea clipurilor ei e palma peste frunte. Că iar nu e
nitroglicerina la îndemână. Păi la câtă înverşunare are, cred că le determină,
cu puterea ei persuasivă, şi pe oalele agăţate în pomii din curţile
maramureşene să se spargă. Dar pesajele sunt frumoase. Asta dacă le mai vezi,
şi aşa, cu un ciob în ochi.
Coldplay
... La ei, clipurile sunt atat de lungi, de parcă îţi pare rău că te-ai grăbit
şi nu ai apucat să-ţi iei şi popcorn. Eventual şi un ceai de cicoare, de pus la
picioare, că e pe bază de călătorie călătoare mai ceva ca la bildungsromanele sadoveniene.
A
nu se înţelege că nu-mi sunt pe gust decât atunci când îs pe dieta cu must. Au şi
ele farmecul lor, că doar di aia mi-au şi intrat în vizor. ;)
