Nuntă-n C.O.R.

*COR = Codul Ocupaţiilor din România

Ziua  I
La inceput Dumnezeu a făcut cerul si pamantul. Ṣi pământul era gol.

ð  Era gol pentru că nu se dăduse sentinţa în cazul unor latifundiari care se judecau pentru un petec de pământ.

ð  Patronii interesaţi de teren au trimis imediat adrese la Conducere: “e intravilan sau extravilan? Că-s impozite diferite!”

ð  O mână de chinezi vrednici au făcut deja schema 3D cam cum ar trebui făcute terasele pentru orez. Ṣi nu cred că ar fi rău să bage câte un baobab ca piatră de hotar – ţine mult ṣi nu dau ei lapte, brânză, ouă, dar îs utili dacă nu plouă.

ð  Arhitecţii au văzut deja un loc cu potenţial ... cadastral.

ð  Minerii nu au văzut nicio gaură ... atunci îṣi zic că trebuie să fie rost de furci ṣi topoare ... ṣi se pun să se adune, cu mic, cu mare ...

 

Sursa foto: Gabriel BALAN (Facebook)

Ziua a II-a
In aceasta zi Dumnezeu a facut taria si a despartit Dumnezeu apele se sub tarie, de apele cele de deasupra tariei. 

ð  De când s-a auzit ceva la Primăria din sat de tărie, s-au adunat peste o mie ...

ð  Statul a fost mai prevăzător ṣi a scumpit repejor accizele ... Ca să descurajeze consumul masiv, se înţelege.

ð  Marinarii n-au mai înţeles sub ce pavilion navighează ṣi-au pus de-o chermeză.

ð  Pe militarii de pe submarine i-au tăiat ape-ape ... că nu mai înţelegeau cine i-a deconspirat.

Ziua a III-a
In aceasta zi Dumnezeu a adunat apele de sub tarie la un loc si s-a aratat uscatul. Pamantul a dat din sine verdeata: iarba care face samanta dupa felul si asemanarea ei.

ð  Narcomanii au crezut că sunt în Rai ... ṣi au luat la numărat ierburile pai cu pai.

ð  Magellan a avut o revelaţie ṣi a zis pentru prima dată: „Evrika! De când căutam să iau ceva eco la vânzare! Dacă ṣi mirodeniile de aici au E-uri, nu îi văd bine nici pe băṣtinaṣii aṣtia!”

ð  Barcagii au descoperit că le falimentează afacerea ṣi că trag barca pe uscat dacă nu mai anunţă nimeni un potop, ceva.

Ziua a IV-a
A facut Dumnezeu cei 2 luminatori mari: luminatorul cel mai mare pentru carmuirea zilei, si luminatorul cel mai mic pentru carmuirea noptii, precum si stelele.

ð  A fost o zi bună pentru creaţie ... Oana Zăvoranu a compus azi „Tu eṣti soarele meu, eu sunt luna mea!”, dar la prima repetiţie, vecinul Konnect-R i-a bătut în calorifer adresându-i deloc politicoasele cuvinte ”Mai dă-te-n dragostea mea!”

ð  Tot acum s-a pus la claca colectivitatea anonimă (se fereau de axe ṣi impozite) ca să încropească povestea baciului Ghiţă Ciobanul, pe care nu îl vedeau bine cu oaia mereu lângă el ... O ṣi tăg-uia toată ziua pe facebook: „Eu la mândra mea mă duc!” Ṣi aṣa a apărut povestea Mioriţei, cea care a circulat de atunci numai din gură în gură, că nimeni nu vroia să îṣi asume fiṣa fiscală pe drepturi de autor.

Ziua a V-a
In aceasta zi Dumnezeu a facut animalele cele mari din ape si toate fiintele vii care misuna prin ape, unde ele se gasesc dupa felul lor, si toate pasarile inaripate, dupa felul lor.

ð  Acum cât era prospătură, James Cameron a zis că e rost de un Avatar care să-l ducă la Oscar.

ð  Tot acum au fost scrise Moby Dick ṣi Iona, ambele după câte un sejur la nudiṣti, la mare.

ð  Dar nici păsările nu au fost uitate: Angry Birds ṣi Tweety au fost acuṣ plămăditi.

Ziua a VI-a
A facut Dumnezeu fiarele salbatice si animalele domestice si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Apoi a facut Dumnezeu pe om dupa chipul sau, a facut barbat si femeie.

ð  Asta a fost prima zi după nunta lui Ion cu Ana ... până atunci erau „tăuraṣ” ṣi „căprioară” ... după, toată lumea animală ...

ð  Dintre târătoare cele mai periculoase rămân greierele mereu cu ochii la aia mică, da, la furnică ṣi hiena, că a făcut afacere din vândutul door-to-door a vopselii cu henna.

Ziua a VII-a
In aceasta zi Dumnezeu s-a odihnit.

ð  Ṣi când a văzut ce-a ieṣit, mai-mai că s-a crucit.

Ladies and gentlemen

Din reclame adunate, pe creier intens fixate ... 

Mr. Proper –

Acel domn care pune la punct tot

Cât i-ai face din ochi.

Spală cât ai clipi

Podeaua nu s-o mai lichi.

Dr. Oetker -

Acel distins doctor honoris causa

Care ne-a învăţat ce să facem cu pauza.

Să păpăm prăjiturele

Cu care ne duce cu zăhărele …

Mr. Muscolo –

Desfundă chiuvete ca nimeni altul

Deşi la muşchi e prăpădit săracul.

Scame, păr, săpun

Lui în cale nu i se pun.

Lumea e plină de gentlemani

Care de care mai toxicomani

Că altfel nu-mi explic avântul

Când puteau lăsa toată mizeria s-o ia vântul.

Nici Doctorul nu-i mai tratează

Că pe el munca îl balonează.

Varsta "de ce-urilor" abia incepe ...

•        De ce procesele verbale sunt scrise?
•        De ce fără pennies nu se traduce ad literam în engleză? „Penny” + „less” = .... :D
•       De ce cuvântul „antonim”  nu are sinonim?
•       De ce Răpirea din Serai nu a fost finalizată cu o sentinţă definitivă? Că ştim şi noi de ştire, am văzut-o pe toate wall-urile.
•     De ce cât e in marsupiu infantul papă tot ce încurgitează canguriţa cu guriţa, dar odată ieṣit în lume, bebeluṣul o ia încet, cu lăptic ṣi păpiţa ca capriţa?
•       De ce se pune accent pe zestrea fetei dar nu se pomeneṣte nimic de moṣtenirea bărbatului de la Adam – mărul? Numai Newton si Jobs ce au făcut din asta o afacere ...

Nici viitorul nu mai e ce-a fost ...

Măria e tristă mai-an,

Sursa foto:  http://xtremeno.net.br

Ion a trecut pe raw-vegan.

Brânzica nu-i mai place,

Că-i aduce aminte de niṣte biete dobitoace.

I-a luat ṣi salam crud-uscat,

Dar nici că l-a îmbiat.

Frunze, iarbă, fructe, flori

Toate îi dau lui Ion fiori.

Cum a început,

Nici Măria n-a priceput.

I se rupe sufletul când vede

Ṣi nu poate crede,

Că p-un picior de plai

Ion se simte din nou copil bălai.

Râde cu chipul la soare

Dar Maria face prinsoare

Că asta e a mai rea închisoare.

Omul ei nu se mai uită la pulpiṣoare

Cum se uita odată la domniṣoare.

Se uită la pătrunjel

Ṣi îi râde sufletul când se gândeṣte la sucul din el.

Ṭelina n-o mai vâră la porci de-ndată

Ci o pune numai puţin curăţată

La storcător, că-i sănătate curată.

Strugurii ṣi mura

Nu se mai combină în vinul cu care merge friptura.

Măria e foarte îngrijorată

Că baciul ungurean îi va pune capăt de-ndată,

Că-l prinde moleṣit,

Pe timp de prăṣit,

Când el are la pachet doar conopida

Mânca-o-ar omida!

Cum să-i dea lui putere

Un shake doar de mere

Că doar ea a vrut să-l învârtoṣească niţel cu bere.

Nu mai cresc ei un porc lângă casă,

Parcă-i palat de crăiasă ...

Numai fructe, frunze, flori,

Ṣi legume, ciuperci, spori.

A pus ṣi grâu la-ncolţit,

Ce l-ar tunde c-un cuţit.

Nici de ouă nu se mai atinge,

Găinuṣe nu mai frige ...

Casa lor e un Eden,

Dar ce-ar merge un ghiudem.

Cine i-o mai fi adus în sat ṣi pe martorii ăṣtia a lu’raw-vegan

Că dacă i-ar prinde ce le-ar mai da ea “ban”

Nu arginţi sau euroi,

Ci un “aduceţi-mi-l pe Ion-napoi”!

E aṣa un băiat bun, nici nu mă mai bate,

Aṣa ceva chiar nu se mai poate!

Îi pun ṣi sapa la-ndemână,

Dar nu mai are forţă s-o mai ia în mână.

Ṣi eu singură nu mă bat,

Că-mi aud vorbe-n sat ...

Inferno – Dan BROWN

Date tehnice: 506 pagini // An apariţie: 2013 // Preţ: 45 lei - 70 lei

Sursa foto:  http://shirley-mybookshelf.blogspot.ro

Înarmată cu niscai bomboane cu alcool care să dea gust acţiunii, mi-am zis să mă pregătesc pentru un citit-100m-garduri la care numai antrenori ca Dan Brown, Agatha Christie şi John Fowles ştiu să scoată Forest Gump şi Usain Bolt-ul din mine.  

Aşa după cum Poirot scotocea toate cotloanele şi odată cu ele şi circumvoluţiunile „cetitoriului”, Profesorul Robert Langdon dovedeşte – încă o dată – că cel care se scoală de dimineaţă numai în belele intră şi greu mai iese din ele, doar ca să intre în altele.

Dan Brown respectă clar indicaţiile medicului şi ne creşte tensiunea din prima pagină, cu o punere în abis într-un ditai hău – ca ilustrare, primele trei rânduri:

„Eu sunt Umbra,

Prin cetatea sumbră zbor

Prin damnarea eternă prind aripi.”

După ce am înghiţit rapid şi des, vine ultimul rând al Prologului: „Cu asta, şoptesc un ultim amin ... şi fac pasul final, în abis.” Ei, acum pas să mai fii om. Dar treci şi de asta şi zici că e ca-n viaţă: se mai duce lumea în vacanţe, dar şi la origini ... cel puţin tu aşa le recomanzi, când îi trimiţi. :D

Dar iată că Brown se uită iar la monitorul cu pulsul cititorilor şi îşi zice să nu ne ia prea tare: şi ne trage cortina din faţa lui Langdon, care ne întâmpină pe un pat de spital, hăbăuc ca de obicei, dar vedetă, fără îndoială. Aici o întâlneşte pe geniala (nu se încurcă cu toţi tolomacii) Sienna Brooks – or better said, Crooks – care se înhăitase cu Moş Mar ... coni, doctorul cel fără de arginţi - pentru că el nu lucra pe salariul de medic.

Ce urmează e un traseu turistic minunat, dar păcat că nu-i şi ilustrat: Florenţa, Veneţia şi Istanbul – toate roind oarecum în jurul unei imagini: silenţium duhneşte a pestilenţium.

Langdon nu se dezice nici de această dată şi sare ca un Greuceanu la gâtul Spânului Bertrand Zobrist, un alt genial (cine se aseamănă, se adună, şi parcă auzi cum tună) care are o idee şi aia fixă: estem prea mulţi şi ... nu ne mai satură. El este guru-ul transumanismului şi în ciuda a ceea ce pare ceva ţinând de filologie, alta-i pasiunea: biologia. Trans(h)umanismul e mai rău ca transhumanţa: dacă în cazul ultimei te mai poţi suci, învârti, cu alte cuvinte – codi, transumanismul a creat nişte virusuri mici-mici dar voinici, menite să lase lumea fără mai-mici.

Aşa că toată lumea, cu mic cu mare, sare în apărare: organizaţii oculte sau inculte, toate-s la un moment dat cam multe. Toţii îi sunt ajutoare lui Greuceanu în lupta cu stârchitorul-rasei-umane de Zobrist, dar cum ştim că unde-s mulţi, treaba se-mpute, virusurile se duc la plimbare prin toată lumea, că tot aveau bilet luat prin pensionari (bogaţi).

Pe traseul genialilor ne mai optintim în câte o mască mortuară a lui Dante – chipos, numai piele şi os, cu şapte P spoiţi pe ea – nu le-a fost milă, păcatili noastri, de o aşa cap’d’operă şi-au spoit-o ca la operă. Referinţe peste referinţe la opera lui Dante Alighieri, căruia cred că i-o făcut plăceri. :)

Concluzia cărţii (citite la pas de Usain Bolt) este că nici viitorul nu mai e ce-a fost şi totul pare întors pe dos: Greuceanu, cu tot cu ajutoare, ne demonstrează că binili nu mai învingi ca pi vremuri, pentru că distopia e mai comercială decât utopia.