Şi uite-aşa lumina ochilor îi pierea când pe Merry o vedea ... Dar ea pe ce se apropia, mai mult la faţă se lumina ... Ea pe cal alb prinţu’-şi vedea, dar el numai alb nu mai era ... Era doar puţin alb ca varul, că-i amorţise inelarul ... A tras el de cui ce-a tras, dar cu stofa veche prieten n-a rămas ... L-a trădat la nevoie, ceea ce pe crac s-a dus anevoie ...
- - Tu,
Marcico, ce mă speriaşi, am zis că-i mămuca lui Glanetaş ... Şi cum ştiam c-a
răposat demult, nu mai puteam să te-ascult ... Aşa rochie albă şi mare, de m-a
luat cu sudoare ...
Şi
răspunsul gingaşei stafii pe loc se iţi:
- - Am
zis eu că nu te-oi lăsa rece dacă oi vedea o aşa zână albă cum prin faţă îţi trece
... Şi chiar am insistat să tai din cearşaful mare de pat, că numai tata stă pe
el şi cum îi tot beat, n-o vedea că l-am luat ... şi cu puţină danteluţă, că
atârna la perdeluţă ... a ieşit o grozăvie, toată discoteca nu-şi imagina că
aşa o să fie ... Şi sunt Merry, apropo, că nu suntem ţărani să ne luăm la mişto
... Eu mi-s fată cultivată ... prin porumb, la lăstăriş, eu nu mă jucam în
tufiş ... aveam alte preocupări mai culte, pentru cine are ochi s-asculte ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu