O carte care nu se citeşte pe stomacul gol, mai ales că Berilă Vlahul,
Pişta Massy ṣi Kremvurşt von Schlitz
– ultimul cu nume chiar predestinat, aş putea adăuga - se pornesc
într-o serie de aventuri (mai întâi de toate, culinare) pe la porţile Orientului, în care
se azvârlesc, după cum ar zice Kremvurṣt
(călare pe Dizăl) către
Berilă Vlahul (pe al său Logun): „precum neştiutoarea-n pisălog!”
Dar nu vă gândiţi că ce îi izbeṣte este izul oriental, cu
cămilă şi
batal, ci mai degrabă adunarea clericală, de-a dreptul epocală: pe unde se duc,
numai popi găsesc care pe loc se pun de-i cinstesc, creştineşte, cu vinişor şi
mult peste.
Popii-n rând de i-oi numi, sunt convinsă că nu vă veţi plictisi; n-au nume deloc comune aşa
că vă veţi desfăta cu următoarele (re)nume: Solfegiu, fratele Rectiliniu, Curbiliniu, părintele
Catodiu, fratele Amoniu, călugărul Jujitzu, bătrânul părinte Compendiu - cel
atotştiutor, popa Calorie, popa Potenţiu, fratele Praştie – mesagerul şi fratele
Aspriniu - cum altfel decât tămăduitorul.
Pentru cei dornici de mai multă adrenalină nu-i cazul zicalei templiere „Floricică de cicoare, treci pe
modul aşteptare”.
În drumul lor spre
Orient, îi cam trage un curent: nu, nu e de la Contele de Branchat, şi nici n-are
ceva de-a face cu plata datoriilor către Shmenovitz şi Bankovitz; e de la Madam
Dochia – mai urâtă decât maica Aviara, cu al său „demn-de-toată-frumuseţea-berbec” Virilă, cu apucături
câineşti.
Friguroasa îi face zile fripte (se
mai serveşte pentru încingerea atmosferei şi câte o ironie calorică) bietei
Floricele măritată cu al Dochiei odor, Dragobete (în varianta light, fără
paiete şi nepus pe dat la fete).
Acţiunea se mai mută la palat, unde care mai de care se
întrece la statutul de tută, numai
bună, conform Regelui Carol, pentru a fi ... satisfăcută. :D Lui Pişta Massy i se propun nişte nume, care de
care mai delicioase, mai bune: Charlotte de Vanille, Krysztal de Boemia,
Papilia de Sicilia. La curtea-i încăpătoare e mereu vânzoleală mare: servitori şi
servitoare care mai de care puse pe scăpătare, cam ce e şi azi, la scară mai
mare.
Dar cum, vorba
templierilor, „Ce nu ţi-o omoară, ţi-o întăreşte”, creşterea suspansului e tot
ceea ce se urmăreşte.
Urmează discuţii aprinse,
mai mult cu luminile stinse, despre: Imperiul Hoţoman, cu ai săi politurci
conduşi de Orfan Paşa, bulgarii lui Simeon Krastavătă, regatul britanic al lui
King Size, ca să nu îi uităm şi pe bravii chinezi din Insula Mare şi Galbenă a
Brăilei (Tzo Dau, Tzo Fac, Mao Tzel Bun şi cei doi bravi fraţi întru orez – Tu
Nu Sunai şi Nu Tu Sunai, căliţi în Furia Galbenă a lui Bor Khan).
Din pulpan în pulpan şi din liman în liman, ajung şi
pe la Alexandria şi Cairo, pământ egiptean. Ghid turistic priceput, iscoadă şi „prieten
neîntrecut” e ăla mic de respira greu – zis şi AHA / Al Harap Alb / sau mai simplu
aşa: Harem Al Kalafat Al Salam Al Kurd Al Toit Al Calin Al Arab. Pe acolo îi
poartă paşii spre bazarul El Nehalit, patronat de Ali Ment.
Prin deşert, pe
unde-i poartă trama, o întâlnesc şi pe Organa, fata lui Al Morgan, pe Al
Nimănui (Al Manahe) şi pe unul cum altui nu-i: James Blond îi zicea lui, dar
Nihil Nihil Septimus îl ştiau toţi ai lui.
Spre final, ca un făcut, Kremvurşt e pus în şezut ...
şi abia îşi mai revine, dar numai cu leacuri băbeşti, Made in Chine ...
.jpg)
